Grup Feroviar Român (GFR) recrutează 150 de tineri, inclusiv 15 ingineri, până la finalul anului

București, 22 noiembrie 2021 – Grup Feroviar Român (GFR), lider pe piața transportului feroviar de marfă, își propune să recruteze 150 de tineri la nivel național, inclusiv 15 ingineri, până la finalul anului. Odată intrați în echipa GFR, ei vor fi integrați într-un proces amplu de pregătire și planificare profesională, în linie cu abordarea strategică prin care compania își pregătește forța de muncă pe termen lung.

„În cei 20 de ani de activitate GFR, nu am văzut în România o strategie reală pentru gestionarea și creșterea resursei umane”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul Grupului GRAMPET – Grup Feroviar Român. „Consecința este că noi, operatorii, ne confruntăm cu o competiție acerbă pentru o forță de muncă tot mai redusă și îmbătrânită, iar acest factor de imprevizibilitate pune în pericol sustenabilitatea business-ului. Diferența pe care o face Grup Feroviar Român este să ofere angajaților săi nu doar un post bine plătit, ci șansa de a-și construi o carieră. Prin tot ceea ce facem – reguli clare și transparente de recrutare și creștere profesională, demersuri instituționale, organizare de cursuri de specialitate și programe de pregătire sau internship – am impus o direcție importantă în industrie, iar astăzi „școala GFR” este deja recunoscută pe plan național”.

În ultimii ani, Grup Feroviar Român a conturat un set de reglementări privind condițiile de angajare și evoluție profesională în cadrul organizației, de la pozițiile de junior (cum ar fi, de exemplu, cea de manevrant material rulant), până la pozițiile de conducere.

Amedeo Neculcea, director general adjunct, adaugă: „Încă de acum zece ani, managementul GFR a înțeles că evoluția companiei nu mai trebuie să depindă atât de mult de recrutarea externă și că trebuie să ne construim propriile mecanisme de cultivare și creștere profesională. Atunci am conturat rutele principale de evoluție în carieră pentru absolvenții facultăților de profil (cu precădere Ingineria Transporturilor) și am implementat procedurile interne menite să încurajeze și să faciliteze trecerea de la un jalon profesional la altul. Am stabilit și ne-am asumat reperele unei evoluții profesionale solide și echitabile, astfel încât fiecare soldat să poată aspira la bastonul de mareșal”.

La nivel intern, GFR a regândit și digitalizat procese, construind o arhitectură optimă pe nevoile actuale, precum și un cadru special de formare a tinerilor ingineri în domeniul exploatării feroviare, prin colaborarea directă cu Universitatea Politehnică București. În luna octombrie a acestui an, GFR a finalizat un ghid intern de condiții minime privind pregătirea profesională și competențele ce trebuie îndeplinite de candidați pentru încadrarea în structurile teritoriale.

Acest ghid va fi aplicat în procesul de recrutare derulat în cadrul ediției din acest an a Târgului de Carieră Feroviară în România, organizat în format online pe 23 – 25 noiembrie.

„Industria noastră este într-o dinamică permanentă, iar provocările privind resursa umană s-au accentuat pe fondul pandemiei. Vorbim despre o industrie strategică, dar în același timp complexă și greoaie, fără prea mult farmec pentru tinerele generații”, recunoaște Cristian Rădulescu, director general al GFR. „Noi, cei care iubim această meserie, ne implicăm direct în comunicarea cu liceenii și studenții, sperând să le insuflăm măcar curiozitatea de a lua în calcul o carieră în domeniu. Este o satisfacție enormă când vezi cum acei tineri care au acceptat provocarea evoluează de la an la an și ajung în cele din urmă să ocupe roluri de conducere în structurile companiei noastre”.

Astăzi, o parte importantă din echipa de middle și top management a GFR este formată din profesioniști care au avut o ascensiune profesională constantă în interiorul GFR, încă de la angajare.

Cele mai recente promovări vizează doi ingineri care s-au alăturat companiei în urmă cu 10 ani, imediat după absolvirea facultății. Din poziția de logistician (prima treaptă profesională în domeniu) în Comanda Personalului de Deservire a Trenurilor (CPDT), parte a Departamentului Exploatare, cei doi au crescut susținut de la an la an, preluând în 2021 funcții cheie.

(CPDT este o subdiviziune în Departamentul Exploatare, alături de Trafic, Circulație, Exploatare Locomotive și Exploatare Vagoane, și are un rol critic în condițiile crizei acute de personal feroviar operativ).

  • Astfel, Adrian Dolțu, 36 ani, a devenit manager CPDT. Din acest rol, el coordonează o echipă complexă de 37 angajați care au ca scop planificarea și asigurarea de mecanici și șefi de tren, astfel încât trenurile să poată circula fără întreruperi, cu îndeplinirea exactă a condițiilor de siguranță privind serviciul maxim admis și respectarea restricțiilor impuse de autorizațiile de pantă.
  • La rândul său, Radu Cobianu, 34 ani, a fost promovat Șef de Tură Dispecerat, având ca responsabilitate să gestioneze întreaga activitate operațională și o echipă de 14 oameni pe parcursul celor 12 ore alocate unei ture de lucru. Șeful de tură coordonează întregul procesul de exploatare, care la rândul său este format dintr-o multitudine de procese și subprocese coordonate de specialiști din ramuri de activitate diferite (locomotive, vagoane, circulație, trafic, manevră, etc).

Grup Feroviar Român (GFR) este lider pe piaţa locală de transport feroviar de marfă. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania. Operatorul are în total peste 5.000 de angajați.

 

Despre Grupul GRAMPET

Înfiinţat în urmă cu 20 de ani, Grampet este astăzi cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrala si de Sud-Est. Structura sa acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR) – https://gfr.ro/, este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o cotă totală de piață de aproximativ 30% şi o poziţie strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internațional. Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii-soră din grup, precum și cu operatorii feroviari de stat și privați din Ungaria, Bulgaria, Moldova, Serbia, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul Grampet acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. Astfel, Grupul Grampet a lansat un portal e-client în premieră în România, care facilitează gestionarea relațiilor cu companiile client, de la postarea unei comenzi până la facturare.

Compania subsidiară Roserv Oil, care a preluat în vara anului 2020 platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, își concentrează activitatea pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere.

Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – www.grampet.ro.