București, 25 iulie 2019 – Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român își consolidează echipa financiară prin recrutarea lui George Dinu în rolul de Chief Financial Officer (CFO), cu responsabilități de coordonare la nivelul întregului grup prezent în acest moment în 10 țări europene.
„Mă bucur să aducem în echipa de management un om de calibrul lui George, având în vedere complexitatea și rigoarea financiară pe care o implică o companie multinațională cum este GRAMPET,” spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET. „George vine cu peste 20 de ani de experiență, din care jumătate în cadrul unor companii de consultanță Big4. Am încredere că preia o echipă bine pregătită și talentată, pe care o va ajuta să crească, păstrând aceleași standarde de guvernanță corporativă și bune practici la care se aliniază toate departamentele noastre, în toate țările în care suntem prezenți”.
De-a lungul carierei, George Dinu şi-a asumat roluri de management în departamente de Contabilitate, Controlling, Managementul Finanţelor sau Consultanţă financiară din multinaționale de top. A lucrat pe proiecte care au vizat activităţi de producţie, retail, distribuţie, energie, petrol şi gaze, producția de anvelope, real estate şi industria farmaceutică.
În ultimii patru ani, a deţinut funcţia de CFO la nivelul unui grup cu activități în industria energiei, fiind responsabil de coordonarea proiectelor de fuziuni și achiziții, divizări de companii, optimizarea trezoreriei, optimizarea activităţilor financiar-contabile şi controlling, implementarea de controale interne, buget şi planificarea resurselor financiare, analiza profitabilităţii activităţilor.
Este membru ACCA și CECCAR.
„Sunt onorat să fac parte dintr-o echipă de management care a demonstrat în timp că dezvoltarea unei afaceri românești la nivel regional, dar și internațional nu numai că este posibilă, dar este și de un real succes. Prin urmare mă alătur acestei echipe cu încrederea că pot avea o contribuție importantă în atingerea obiectivelor curente și viitoare ale Grupului GRAMPET,” spune George Dinu.
Din rolul de CFO, el va coordona activitățile financiar-contabile, fiscale, de control al riscurilor și de planificare și control în cadrul grupului. Echipa sa este formată din aproximativ 80 de specialişti financiar-contabili, auditori, specialişti în managementul riscului şi control intern.
Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român
Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.
Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.
Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.
Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.
În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. În 2017, GFR a lansat portalul E-CLIENT GFR, o premieră pentru România și sud-estul Europei, care facilitează gestionarea relației clasice cărăuș – companie-client, de la postarea unei cereri de ofertă până la facturarea serviciului prestat, trecând prin etape esențiale precum comandarea vagoanelor goale, întocmirea contractelor de transport, accesul neîngrădit la informații privind evoluția proceselor, atenționarea inteligentă a decidenților și transmiterea de rapoarte automate.