Bucureşti, 3 iulie 2019 – Grup Feroviar Român (GFR) anunţă emiterea primelor Scrisori de Trăsură Electronică pentru transporturile feroviare derulate pentru OMV Petrom, marcând astfel extinderea acestui serviciu către toți marii jucători din domeniul produselor petroliere.
GFR este singura companie din România și unul dintre puținii operatori din Europa de Sud Est care au implementat acest serviciu, în cadrul unui proiect amplu de digitalizare. Până în prezent, soluția Scrisorii de Trăsură Electronică (STE) a înlocuit circa 70% din contractele de transport în trafic local în format pe hârtie, cu beneficii vizibile la nivel de eficientizare, transparență și impact asupra mediului.
„Aplicația STE este un instrument online de editare, gestionare și urmărire a transporturilor pe care le efectuăm pentru partenerii și clienții noștri”, spune Amedeo Neculcea, director general adjunct al Grup Feroviar Român și coordonatorul acestui proiect. „Platforma web dedicată clienților (E-CLIENT GFR) din care STE face parte, asigură o comunicare eficientă, în timp real între GFR și clienții săi cu privire la statusul comenzilor de asigurare a vagoanelor goale, al expedițiilor, al oricăror vagoane aflate în parcul nostru și, în curând, al facturilor emise de GFR. Totodată, asigură un management flexibil al documentelor ce guvernează relația comercială operativă (scrisori de trăsură, dispoziții ulterioare, avize de împiedicare la transport, liste de predare-primire, s.a.a.) și emiterea de rapoarte diverse. Este, fără îndoială, un sistem valoros, care simplifică foarte mult eforturile depuse pentru gestionarea relaţiilor contractuale. Ne bucurăm că partenerii noștri de la OMV Petrom au validat rezultatele pe care le-am obţinut până acum, luând decizia de a înlocui vechiul sistem cu această soluție performantă”.
GFR realizează lunar peste 7.000 de transporturi și emite același număr de scrisori de trăsură, dintre care peste 2.800 la nivel local. Din totalul lunar al scrisorilor de trăsură, 40% reprezintă scrisori locale generate de GFR, 16% sunt scrisori internaţionale generate de GFR, iar 44% sunt scrisori internaţionale generate de alţi operatori.
În varianta tradiţională, emiterea scrisorilor de trăsură implică un consum substanţial de resurse (câte 12 pagini printate pentru fiecare expediţie, completarea manuală de formulare tipărite pe imprimante atipice, cu costuri mai mari decât în cazul imprimantelor uzuale). Transferul acestor operațiuni într-un sistem informatic reduce considerabil impactul de mediu, dar și riscul erorilor umane și al întârzierilor.
GFR dedică în mod constant resurse umane şi financiare pentru proiecte de inovaţie şi tehnologie, căutând să ofere clienţilor săi o experienţă adaptată la cerințele pieței, prin platforme integrate și ușor de folosit.
Operatorul a dezvoltat și implementat până în prezent 17 aplicații informatice. Alte zece aplicații sau module se află în acest moment în diferite etape de dezvoltare. O mare parte dintre aceste soluții vizează simplificarea și eficientizarea activităților din plan operațional, respectiv comercial – soluții informatice care modelează procese precum comandarea vagoanelor goale, utilizarea scrisorilor de trăsura în format electronic, monitorizarea expedițiilor, accesul la diverse nomenclatoare, furnizarea automată de rapoarte, etc.
Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român
Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.
Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.
Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.
Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.
În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. În 2017, GFR a lansat portalul E-CLIENT GFR, o premieră pentru România și sud-estul Europei, care facilitează gestionarea relației clasice cărăuș – companie-client, de la postarea unei cereri de ofertă până la facturarea serviciului prestat, trecând prin etape esențiale precum comandarea vagoanelor goale, întocmirea contractelor de transport, accesul neîngrădit la informații privind evoluția proceselor, atenționarea inteligentă a decidenților și transmiterea de rapoarte automate.
Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – www.grampet.ro.