Anul viitor, operatorul va intra pe piața din Polonia și va continua investițiile în proiecte verzi.
București, 16 decembrie 2021 – Grupul GRAMPET, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa de Sud-Est, încheie un an de consolidare la nivel regional, în care accentul a căzut pe investiții în proiecte de eficientizare energetică, inovație și sustenabilitate.
„2021 a fost un an important, de revenire la normalitate, care ne-a confirmat direcția de creștere pentru anii care vor urma. Desemnat Anul Feroviar European, 2021 a coincis cu aniversarea a 20 de ani de la înființarea Grup Feroviar Român. Totodată, este anul în care am devenit în premieră primul operator de transport feroviar de marfă din România, cu cea mai mare cotă de piață la nivel local”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul Grupului GRAMPET.
În pofida provocărilor structurale din industrie și a crizei sanitare care se prelungește, Grupul a finalizat investițiile asumate la începutul anului (peste RON 78 milioane, echivalentul a aproximativ EUR 16 milioane). Programele de investiții vor continua și anul viitor, buget total alocat fiind în ușoară creștere (RON 80 milioane).
Cel mai important proiect la nivel local din 2021 a fost finalizarea primului automotor construit integral de Electroputere VFU Pașcani, care își extinde astfel activitatea pe segmentul construcțiilor de vehicule feroviare noi. Automotorul a intrat deja în circuitul de certificare CE. În cifre, proiectul înseamnă 7 ani de muncă, o echipă de peste 180 de specialiști români, 60% din echipamente furnizate de producători români și peste 95.000 de parametri testați cu succes în România. Odată certificat, trenul ar putea intra în circuitul de transport călători în țară și străinătate în prima parte a anului viitor.
„2021 a fost totodată și un an de consolidare la nivel regional”, continuă Gruia Stoica. „În luna februarie am intrat pe piața din Slovenia prin lansarea operațiunilor Train Hungary – Sucursala Ljublijana. Totodată, am demarat un program de investiții de EUR 14 milioane pentru modernizarea și retehnologizarea uzinei Debrecen Vagongyár din Ungaria. În urmă cu câteva zile, am semnat un precontract pentru achiziția unei companii din Ganz, Austria, unde suntem deja prezenți pe segmentul de logistică, prin Grampetcargo Austria. În plus, sperăm ca de anul viitor să operăm și pe piața din Polonia, una dintre cele mai mari și mai competitive din Europa Centrală și de Est. Și aici am ajuns deja la un acord pentru preluarea unei companii de profil”.
Cu prezență în zece țări europene, divizia internațională a Grupului GRAMPET generează aproximativ 30% din cifra de afaceri anuală, iar perspectivele de creștere sunt foarte bune pe termen lung.
Grupul GRAMPET este prima multinațională cu capital 100% românesc, care s-a extins pe rând în Bulgaria (2004), Ungaria (2005), Republica Moldova și Germania (2010), Austria și Slovacia (2012), Croația (2016), Serbia (2018), Grecia (2019) și Slovenia (2021). În contextul reconfigurării lanțurilor de aprovizionare la nivel global și al planurilor de infrastructură uriașe anunțate în Europa, Grupul își menține planurile de extindere în alte țări regiune, respectiv Macedonia, Muntenegru, Cehia, Belgia și Țările de Jos.
În paralel, Grupul GRAMPET a accelerat proiectele menite să îmbunătățească eficiența energetică a companiilor sale și să reducă, per ansamblu, amprenta de mediu.
„Transportul feroviar are cel mai mic procent de emisii de gaze cu efect de seră datorită gradului ridicat de electrificare (1,6% vs 73% în cazul transportului rutier). Este, deci, cel mai sustenabil mijloc de transport și, nu întâmplător, pilonul central din viziunea Uniunii Europene pentru un viitor verde”, subliniază Gruia Stoica. „Putem reduce însă și mai mult impactul transportului feroviar asupra mediului. Ne preocupă acest lucru și dedicăm resurse importante pentru a identifica soluții eficiente și sustenabile”.
Printre cele mai recente investiții în acest sens se numără:
- Un amplu proiect verde derulat pe platforma RAFO Onești, unde compania-membră Roserv Green Energy va dezvolta un parc fotovoltaic întins pe o suprafață de 200 hectare, o fabrică de bioetanol (o sursă de energie 100% bio și regenerabilă), o fabrică de baterii litiu-ion și o instalație pentru producerea de hidrogen verde.
- Testarea unei locomotive sută la sută nepoluantă cu baterii produsă de Reloc Craiova. În funcţie de comportamentul acesteia în exploatare, GFR va decide utilizarea acestui tip de locomotivă pe scară largă pentru activităţi de manevră.
- Continuarea programului de investiții în remotorizarea locomotivelor de manevră diesel-hidraulice de 1.250 CP, atât după un concept integral al GFR, cât și după unul realizat de Reloc Craiova.
- Reînnoirea parcului GFR cu 1.200 de vagoane-cisternă tip Zacs de capacitate mare (85 mc), ce respectă Regulamentul Tehnic de Interoperabilitate. Aceste vagoane, a căror valoare depăşește suma de 100 de milioane de euro, sunt construite de fabrica Reva Simeria, parte din Grupul GRAMPET.
Continuarea procesului de digitalizare, prin dezvoltarea și implementarea de soluții revoluționare pentru industria de transport feroviar din România și din Sud-Estul Europei. Astfel, divizia digitală din Grup a lansat în acest an aplicațiile ETA Expert (primul serviciu digital ce realizează estimări în timp real despre sosirea trenurilor sau vagoanelor la destinație) și TRASA Expert (un sistem informatic menit să îmbunătățească proiectarea traselor ideale și capacitatea alocată trenurilor de marfă).
Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român
Înfiinţat în urmă cu peste 20 de ani, Grampet este astăzi cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrala si de Sud-Est. Structura sa acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.
Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR, https://gfr.ro), este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o cotă totală de piață de aproximativ 30% şi o poziţie strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internațional. Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii-soră din grup, precum și cu operatorii feroviari de stat și privați din Ungaria, Bulgaria, Moldova, Serbia, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, Austria și Germania.
Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul Grampet acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.
În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. Astfel, Grupul Grampet a lansat un portal e-client în premieră în România, care facilitează gestionarea relațiilor cu companiile client, de la postarea unei comenzi până la facturare.
Compania subsidiară Roserv Oil, care a preluat în vara anului 2020 platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, își concentrează activitatea pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere.
Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – https://grampet.ro/.