De ce este nevoie de mai multe femei mecanic de locomotivă și cum este să conduci un tren

Abia la peste 140 de ani după apariția primelor trenuri de pasageri au avut și femeile acces la postul de mecanic de locomotivă și în prezent în majoritatea țărilor, femeile reprezintă sub 2-3% într-o profesie care mult timp le-a fost interzisă. Femeile încep să fie însă prezente, conduc și trenuri de mare viteză și trenuri grele de marfă, sunt încurajate să intre în profesie și activează și în țări în care meseria este riscantă. În articol puteți citi și despre una dintre puținele românce care conduc locomotive.

Mecanic de locomotivă este una dintre meseriile unde rar întâlnești femei, chiar dacă procentele au crescut mult în ultimii zece ani. Înainte de 1980 era ceva excepțional ca o femeie să conducă un tren, dar lucrurile se schimbă și companii din mai multe țări au programe prin care vor să atragă cât mai multe femei pe acest post.

De ce meseria de mecanic de locomotivă era aproape interzisă femeilor

Foarte multe obstacole erau și încă sunt în calea femeilor care voiau să devină mecanic de locomotivă. În multe țări femeile nici măcar nu erau acceptate în domeniul feroviar. În prezent este mare criză de mecanici în multe țări, dat fiind că tot mai puține persoane se specializează în domeniu. În aceste condiții, femeile sunt binevenite.

În timpul primului Război Mondial, când foarte mulți bărbați erau plecați pe front și era nevoie de forță de muncă pentru ca sistemul feroviar să poată funcționa, femeile au fost acceptate în câteva ramuri din acesta, dar primele femei mecanic au putut profesa zeci de ani mai târziu. La început femeile au fost acceptate doar la munci de birou, la salubritate și în bucătăriile gărilor și într-o a doua etapă au putut lucra ca impiegați sau acari.

De exemplu, în Franța și Marea Britanie femeile au putut conduce trenuri abia după 1975, iar prima femeie care a condus un TGV a făcut-o în 1982. Karen Harrison este prima femeie care a condus un tren în Marea Britanie, în 1978, la 148 de ani de la deschiderea primei linii de pasageri. În India, Surekha Shankar Yadav a devenit prima femeie mecanic, în 1988, la 135 de ani de la circulația primului tren de pasageri. În Orientul Mijlociu a durat și mai mult: în 2012, Mariam Al Safar a devenit prima femei din regiunea Orientului Mijlociu care conducea un tren (mai exact un tren de metrou în Dubai).

Este și o chestiune de percepție, cum că job-uri precum cel de mecanic ar fi potrivite doar pentru bărbați, fiind vorba de trenuri de mare tonaj și de responsabilități foarte mari. În plus, pe vremea locomotivelor cu aburi toți cei din cabină făceau muncă fizică asiduă și condițiile erau foarte grele (temperaturi extrem de ridicate).

Percepțiile s-au schimbat însă, iar în țări precum Marea Britanie, Irlanda, Franța, India, Japonia sau Germania se desfășoară programe care încurajează femeile să se înscrie la cursuri de calificare.

În Marea Britanie 6% dintre mecanici sunt femei, în Irlanda ponderea este mai mică, iar în Franța este 5%. Acestea sunt exemplele pozitive, fiindcă în Asia sau Orientul Mijlociu femeile au acces doar de câțiva ani.

Obstacolele cu care femeile s-au confruntat nu sunt de neglijat: unele locomotive nu au toaletă și femeile trebuie să aștepte până la oprirea în gări sau să solicite opriri ne-itinerante. Sunt și femei care aleg să nu bea apă în timpul schimbului, pentru a nu fi nevoite să meargă la toaletă.

Femeile mecanic nu aveau în unele locuri vestiare unde să se schimbe, nu existau nici haine de lucru pe măsură lor și nici mănuși pe măsură.

Problemele pot fi și mai grave. De exemplu, în India sunt 500 de femei-mecanic și au multe neplăceri de depășit: conduc pe rute nocturne și pot opri în locuri periculoase, toaletele sunt extrem de rare și superiorii lor, bărbați, nu se poartă în multe cazuri bine cu angajatele. India este una dintre țările în care prejudecățile față de femeile care fac meserii considerate doar pentru bărbați sunt foarte numeroase și sunt greu de depășit.

Foarte greu este și în Africa de Sud unde au fost cazuri în care femeile care conduceau trenuri au fost atacate când au apărut întârzieri sau când coborau din locomotivă pentru a face verificări exterioare. Au fost bătute femei și în cazuri în care trenurile au întârziat din cauză că s-au furat cablurile. Meseria de mecanic este acolo foarte periculoasă.

Mecanicul de locomotivă se număra acum jumătate de secol printre meseriile unde femeile nu aveau aproape deloc acces, alături de meserii precum pilot de linie, ministru, psihiatru și multe altele. În ultimele trei decenii foarte multe s-au schimbat: de exemplu în Franța prima femeie a condus un TGV la doi ani după ce aceste trenuri de mare viteză au devenit operaționale.

În Japonia, acum 16 ani primele femei au condus trenuri de mare viteză Shinkansen, cele mai tinere dintre ele având atunci 26 de ani.

Și în China crește numărul femeilor care conduc trenuri de mare viteză, recent 15 femei începând ultima fază de pregătire pentru a putea conduce apoi trenuri ultra-rapide în zona deltei râului Yangtze. Un reprezentant al căilor ferate declara pentru agenția Xinhua că trenurile au devenit foarte avansate și nu mai este nevoie de așa multe abilități fizice pentru a le conduce, ci este nevoie de competențe mai ridicate ”Femeile sunt mai atente la detalii și acest lucru le dă un avantaj”, spunea oficialul.

Mai mult, în China au fost pregătite în 2017 și primele femei-mecanic africane, care au început să conducă trenuri pe o linie construită cu bani de la chinezi în Kenya (între Nairobi și Mombasa).

Un exemplu din România

Și în România meseria de mecanic de locomotivă a fost mult timp interzisă femeilor și numărul de femei care conduc trenul poate fi numărat pe degete (date din 2018 arătau că sunt două femei mecanic la CFR Călători). În condițiile în care este mare criză de mecanici, fiind nevoie de câteva sute în plus, este mare mevoie și de femei care să acopere necesarul. Criza vine din cauză că tot mai puțini tineri vor să devină mecanici și, pe măsură ce oamenii din prezent ies la pensie, numărul celor care vin din urmă este foarte scăzut.

De precizat că un mecanic de locomotivă este pregătit temeinic în mai multe domenii, precum electricitate, motoare termice, rezistență, mecanică, fizică și matematică.
Cele 8 cursante
Am discutat cu una dintre puținele femei care conduc locomotive în România, Margareta Mateescu, mecanic la GFR.
Este mecanic de la început de 2019 și conduce trenuri de marfă în rafinăria de la Brazi, lângă Ploiești. Este la stagiul de manevră, dar speră că în timp va obține autorizațiile necesare pentru a putea ieși la drum ”întins”. compania, având nevoie de mecanici de locomotivă, a lansat în primăvara lui 2017 un program prin care invita femeile să aplice pentru a conduce trenuri. Opt femei s-au înscris, iar la început de 2019 au susținut examenul de absolvire. Printre ele se numără și Margareta Mateescu.
Cele mai lungi trenuri pe care le conduce au peste 30 de vagoane, viteza maximă este 40 km/h la manevră, tonajul trenului poate ajunge la 3.000 de tone. Un schimb este de 12 ore și între schimburi este pauză de odihnă de 24 de ore.

”Mi-a plăcut ideea de a fi mecanic și am vrut să-mi dovedesc că pot face și altceva. Familia m-a încurajat, mi-a spus că nu este o meserie ușoară, dar mi-a promis că mă va susține”, a spus Mateescu, povestind că a mai avut ceferiști în familie (socrul a fost manevrant și cumnata a fost acar). ”Când eram copil nu m-am gândit niciodată că voi ajunge mecanic”.

”Deși din afară pare simplu și ușor să conduci un tren, nu este deloc așa, fiindcă ai multă responsabilitate și înainte de a te urca pe locomotivă trebuie să faci anumite verificări, atât la exterior, cât și la interior. Spre exemplu se verifică roțile, bandajele roților, instalațiile, timoneria, șuruburile, buloanele. Totul necesită foarte multă atenție și trebuie să fii un curajos când pui în funcțiune o locomotivă și vrei să pleci”, spune Mateescu.

Cum se conduce trenul de marfă? Există o pedală care trebuie apăsată mereu timp de 30 de secunde, apoi este lăsată cinci secunde. Dacă nu este ținută apăsat 30 de secunde, trenul se înfrânează și oprește.

În cât timp frânează un tren de marfă de la peste 60 kmh? Depinde de declivitate (înclinarea căii ferate), de intemperii, de linie, mai mulți factori contează. Lungimea frânării se încadrează între 750 și 1.200 de metri, dar depinde mult de lungimea trenului.

Grupul Grampet nu a avut influență în alegerea subiectului materialului