Grupul GRAMPET donează Spitalului Clinic de copii Victor Gomoiu din București un aparat de testare de Coronavirus și 1.000 de kituri

București, 3 iunie 2020 – Grupul GRAMPET continuă campania lansată în luna mai și donează unul din cele 10 aparate de testare COVID-19 unui spital de copii, respectiv Spitalului Clinic de copii Victor Gomoiu din București, împreună cu 1.000 de kituri de testare.

Aparatul de ultimă generație tip eCL8000-Automated ECL Immunoassay Analyzer, care are o viteză de procesare a 86 de teste pe oră și poate genera rezultatele în 18 minute, a fost instalat și calibrat în laboratorul spitalului, în cursul acestei dimineți.

În urmă cu o lună, o donație similară a ajuns la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș.

„Încă de la începutul crizei medicale am înțeles că testarea în masă este singurul mod prin care putem controla răspândirea acestui virus, cel puțin până ce vom avea un vaccin”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET. „Am achiziționat 10 astfel de aparate certificate de Ministerul Sănătății din China, împreună cu 10.000 de kituri de testare, pe care am început să le distribuim în centrele în care ne desfășurăm activitatea la nivel național. De această dată, ne-am îndreptat atenția către un spital de copii, în contextul în care primim din ce în ce mai multe semnale de la nivel internațional că acest virus nu este atât de inofensiv în privința copiilor pe cât se credea la început, ci dimpotrivă”.

Până acum, Grupul GRAMPET a donat câte un aparat eCL8000-Automated ECL Immunoassay Analyzer și 1.000 de kituri de testare Direcțiilor de Sănătate Publică din Deva, Iași și Galați, Spitalelor Clinice Județene de Urgență din Craiova și Constanța, precum și Facultății de Medicină din cadrul Universității din Debrețin – Ungaria. În acest moment, grupul analizează care sunt zonele din țară unde este cea mai mare nevoie pentru a face următoarele două donații.

Totodată, Grupul GRAMPET a donat câte 9.000 de măști de protecție Muzeului Național de Artă și Serviciului de Ambulanță București.

 

Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român

Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. În 2017, GFR a lansat portalul E-CLIENT GFR, o premieră pentru România și sud-estul Europei, care facilitează gestionarea relației clasice cărăuș – companie-client, de la postarea unei cereri de ofertă până la facturarea serviciului prestat, trecând prin etape esențiale precum comandarea vagoanelor goale, întocmirea contractelor de transport, accesul neîngrădit la informații privind evoluția proceselor, atenționarea inteligentă a decidenților și transmiterea de rapoarte automate.

Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – https://grampet.ro/.